Au batut un taximetrist si i-au luat automobilul. Este isprava a 4 tineri, care cu masina furata au pornit de la Falesti spre Chisinau. Nu au ajuns, insa, prea departe. Un echipaj de politie s-a luat dupa vehicul, iar in scurt timp, tanarul care conducea taxiul a pierdut controlul asupra volanului si a ajuns intr-un sant.

Publicat:13.05.2019, 20:48

Era in jurul orei 21, aseara, cand taximetristul, de 46 de ani, a fost batut de 4 pasageri. Tinerii l-au scos din automobil pe barbat si s-au indreptat cu taxiul spre Chisinau. Intre timp, victima a alertat oamenii legii, iar pe drum, vehiculul a fost observat de un echipaj de politie.

Svetlana TALPA, OFITER DE PRESA IP BALTI: “La cerintele politiei, conducatorul auto nu a stopat, fiind urmarit de catre politisti, soferul nu s-a ispravit cu conducerea volanului si a derapat de pe partea carosabila. La fata locului a fost retinuta o persoana dintre cele patru persoane banuite in comiterea infractiunii, este vorba de o persoana de gen masculin in varsta de 25 de ani locuitor al raionului Falesti.”

Tanarul retinut a recunoscut oamenilor legii ca, impreuna cu prietenii sai, l-au batut pe taximetrist. Acum, politistii ii cauta pe ceilalti 3 indivizi, care au reusit sa fuga.