Iarna a cuprins Europa
23:38, 23 Noiembrie 2008
,
Pro TV
Ninsorile şi viscolul au provocat haos pe şosele în vestul Europei, unde maşinile au circulat bară la bară.
Accidentele s-au produs în lanţ şi s-au soldat, în Italia şi Germania, cu moartea a patru oameni. În Germania, ninsoarea i-a luat prin surprindere pe şoferi. Troienele au blocat autostrada de lânga Dresda, iar în apropiere de Berlin, zeci de maşini, nepregătite pentru iarnă, s-au tamponat. Mai mulţi pasageri şi şoferi au ajuns la spital. Ninsoarea şi rafalele violente de vânt au făcut victime şi în Italia. În nord, 20 de elevi au fost internaţi după ce acoperişul clădirii unui liceu s-a prăbuşit, în timpul unei furtuni de zăpadă. Pe şosele acoperite de polei, două persoane au murit în accidente rutiere. Din cauza nămeţilor, traficul a fost bulversat în România, Bulgaria, Franţa, Marea Britanie şi Luxemburg. În Olanda, pe aeroportul din Amsterdam au fost anulate zeci de curse, în timp ce altele au avut mari întârzieri. În Alpi însă, turiştii se bucură de venirea zăpezii, care a dat starul sezonului de schi.
Publicitate